Se afișează postările cu eticheta mancare de orez cu prune uscate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mancare de orez cu prune uscate. Afișați toate postările

14 decembrie 2015

Mancare de orez cu prune

Mancare De Orez Cu Prune Uscate Si Afumate - Pilaf Cu Prune Uscate



     Mancare de orez cu prune uscate si afumate de post, o mancare de post cu prune si orez delicioasa si foarte apreciata in special pe perioada postului, un preparat care se poate face sub forma unui desert de post cu prune, orez si zahar, sau ca o mancare de post cu prune, orez, zahar, ceapa si ulei. Eu o sa prepar reteta de desert, dar sa le luam pe rand. 

     Cum facem reteta de orez cu prune afumate, reteta de desert. Reteta este foarte simpla si se prepara repede. Avem nevoie de 500g prune uscate, 1 cana de orez, 4 cani de apa, 3 linguri de zahar si un praf de sare. 

Reteta se prepara ca orice pilaf, adica la o cana de orez se pun 3-4 cani de apa, numai ca in loc de apa o sa folosim zeama de prune (compot de prune). Cum procedam, spalam si curatam foarte bine prunele sub jet de apa calduta, apoi le clatim bine pana cand apa rezultata este curata. Punem prunele sa fiarba intr-un litru de apa in care am adaugat si 2 linguri de zahar. Fierbem prunele pana cand sunt bine fierte (ca la orice mancare de prune) iar zeama rezultata este un delicios compot de prune, apoi le scoatem cu o spumiera intr-un castron. Luam o craticioara in care caramelizam o lingura de zahar, cand zaharul este topit punem un polonic de zeama de prune si amestecam bine pe foc pana cand zaharul este complet dizolvat, masuram si adaugam 3 cani de zeama iar cand acesta incepe sa fiarba punem orezul si un praf de sare. Fierbem orezul pana cand este trei sferturi fiert, adaugam prunele fierte, mai dam cateva clocote, oprim focul si acoperim craticioara cu un capac. 

Se potriveste gustul de dulce dupa preferinta fiecaruia, iar pe parcursul fierberii se mai poate adauga zeama daca mai trebuie (depinde de orez). Se serveste caldut sau rece sub forma de desert, fiind deosebit de gustos si racoros. 


     Cum facem reteta de mancare de orez cu prune uscate si ceapa. Pentru preparare avem nevoie de 500g prune uscate si afumate, 1 cana de orez, 2 linguri de ulei, 1 ceapa medie, 3 linguri de zahar, 4 cani de apa, un praf de sare. Procedam la fel ca in reteta de mai sus, fierbem prunele si dizolvam putin zahar ars in zeama de prune. Intr-o craticioara calim o ceapa taiata marunt in putin ulei si un praf de sare, iar cand ceapa devine sticloasa adaugam cana de orez si amestecam 2-3 minute sa prinda orezul gust, adaugam 3 cani de zeama de prune, zaharul ars dizolvat in zeama si fierbem orezul pana cand este aproape gata. Adaugam prunele, mai dam cateva clocote si oprim focul, potrivim gustul de dulce si acoperim vasul cu un capac sa se umfle orezul frumos. Mancarea se serveste calda fiind deosebit de gustoasa. 
Pofta Buna!