30 noiembrie 2018

Peste in sos tomat la cuptor


Peste in sos tomat la cuptor retete culinare,

Un peste cu carnea dulce care merge foarte bine preparat si la cuptor este pestele caras. Cum se face peste caras la cuptor incearca urmatoarea reteta de peste in sos tomat la cuptor. Pentru doua portii sunt necesare urmatoarele ingrediente: 
-2 pesti carasi 
-150 ml vin alb sau rosu 
-150 ml apa 
-1 lingura cu varf bulion 
-1 lamaie 
-2 catei de usturoi 
-1 foaie de dafin 
-1 lingurita piper boabe 
-sare, boia, cimbru dupa gust 

Mod de preparare 
Pestele proaspat se curata mai intai de solzi, apoi de intestine si branhii. Se spala bine sub jet de apa rece, se scurge si se sareaza cu putina sare atat in interior cat si la exterior. Se lasa 15 minute sa intre sarea in el, timp in care se pregatesc celelalte ingrediente. Pestii se pot lasa intregi, dar daca se face si ciorba atunci se pot portiona pastrand capetele si cozile pentru ciorba iar restul pentru acest peste la cuptor

Pasta de tomate se dizolva in putina apa. Lamaia se taie pe jumatate, jumatate se feliaza iar cealalta jumatate se stoarce. Usturoiul se curata si se taie rondele. Se ia o tava de cuptor mica cat sa incapa bucatile de peste in ea, se asaza pestele si se pun feliute de lamaie in burtile lor, se stropesc cu zeama de lamaie, se pun condimente dupa gust: cimbru, dafin, boia si piper, se adauga usturoiul, se stropesc cu vin si se adauga sosul tomat. 
Preparare peste in sos tomat la cuptor retete culinare,

Reteta peste in sos tomat la cuptor retete culinare,

Se da tava la cuptor pentru 30 minute la 220-250 grade, in acast timp se stropesc constant bucatile de peste cu sosul format in tava, pana cand pestele este gata si se rumeneste usor. Pestele in sos tomat se serveste cald cu mamaliguta sau paine de casa si binenteles cu un pahar de vin bun alaturi. Alte retete cu caras si aici sau alte preparate din peste aici
Pofta Buna!
Peste la cuptor in sos tomat retete culinare,

Caras in sos tomat la cuptor retete culinare,

Peste caras in sos tomat la cuptor retete culinare,

23 noiembrie 2018

Dovleac copt cu seminte de susan


Dovleac copt cu seminte de susan retete culinare,

Ce retete de post mai facem. Dovleac copt la cuptor, un aliment sanatos si tare gustos, un desert si ceva dulce foarte simplu si usor de preparat, o mancare delicioasa preparata in special in timpul postului fiind o reteta de post satioasa care chiar tine de foame iar cu seminte de susan este si mai buna. Daca vrei un dovleac aromat si parfumat incearca reteta mea. 

Ingrediente
-1 dovleac placintar (1 kg)
-6 cuisoare
-2 linguri miere de albine (optional)
-1 lingurita scortisoara macinata
-3 lingurite seminte de susan
Dovleac retete culinare,

Mod de preparare
Se alege un dovleac placintar care sa fie cat mai galben, se spala bine sub jet de apa rece si se sterge cu un prosop. Se taie dovleacul pe jumatate si se curata de seminte, apoi se asaza intr-o tava de cuptor tapetata cu staniol sau hartie de copt
Retete cu dovleac,

Preparare dovleac copt retete culinare,

Se infig cateva cuisoare in miezul dovleacului si se da tava la cuptor pentru 60-90 minute la 250 grade, pana cand dovleacul este frumos rumenit
Dovleac copt retete culinare,

Cand dovleacul este gata se scoate din cuptor si se unge cu miere de albine, se pudreaza cu scortisoara si seminte de susan, apoi se mai tine in cuptor timp de cinci minute. Dovleacul se serveste imediat cat timp este cald dar foarte bun este si dupa ce s-a racit. Alte retete cu dovleac si aici sau alte retete de deserturi aici
Pofta Buna!
Dovleac copt cu susan retete culinare,

Dovleac la cuptor cu seminte de susan retete culinare,

19 noiembrie 2018

Turte de hrisca cu guacamole


Turte de hrisca cu guacamole retete culinare,

Un mic dejun sanatos si consistent este urmatoarea reteta de post cu hrisca si avocado si anume turte din faina de hrisca coapte pe grill sau gratar servite cu guacamole sau pasta de avocado, crema de avocado. Cum se fac niste turte de hrisca rapide si tare gustoase urmareste reteta mea, pentru sapte turtite sunt necesare urmatoarele ingrediente:
-1 cana de faina de hrisca (250g)
-1 lingura de faina de grau 650
-1 ceasca apa calduta (150ml)
-½ lingurita sare dupa gust
Turtite de hrisca retete culinare,

Iar pentru crema de avocado sunt necesare urmatoarele ingrediente:
-1 avocado bine copt
-zeama de la ½ lamaie
-1 catel de usturoi
-sare dupa gust
-ardei iute, ceapa, rosii pentru ornat
Guacamole retete culinare,

Mod de preparare
In primul rand se face crema de avocado astfel, daca avocado este bine copt atunci se taie pe jumatate si cu ajutorul unei linguri i se curata bine pulpa de pe coaja si se paseaza cu o furculita. Daca avocado nu este bine copt atunci se curata de pe coaja si se mixeaza cu un mixer vertical. Usturoiul se curata si se piseaza foarte bine, se amesteca pasta de avocado cu usturoiul pasat, se adauga dupa gust sare, zeama de lamaie si se pastreaza la rece. In pasta de avocado se mai poate pune ceapa taiata fin si rosii taiate cubulete mici, rezultand un guacamole gustos, o reteta de guacamole este aici.

Cum se fac turtele de hrisca, se amesteca intr-un castron faina de hrisca cu apa calduta si putina sare. Se amesteca bine si se lasa timp de 10 minute sa se odihneasca, apoi se rastoarna continutul pe blatul de lucru presarat cu faina si se framanta pana cand se incorporeaza toata faina, dupa care se face sul si de imparte aluatul in sapte parti egale si se modeleaza sapte bilute. Se preseaza fiecare biluta usor cu podul palmei pana la dimensiunea dorita, apoi se dezlipesc cu grija de pe blat si se frig la grill cate 2-3 minute pe ambele parti. Cand sunt frumos rumenite se scot intr-un prosop si se tin invelite minim cinci minute sau pana in momentul servirii. 
Turte de hrisca la gratar retete culinare,

Turtite de hrisca cu guacamole, o mancare sanatoasa si satioasa. Se pot modela mai grosute daca le vrem mai moi, sau subtiri daca le dorim mai crocante. Cum se servesc turtitele cu avocado, se pune pe fiecare turta de hrisca calda cate trei lingurite de guacamole si se intinde frumos, apoi se decoreaza cu rondele de ardei iute, cubulete de branza tofu, feliute de rosii cherry sau rondele de ceapa. Turtele se servesc calde fiind cele mai bune, dar se pot pastra invelite in prosop si servite si dupa ce s-au racit. Alte retete cu hrisca si aici, retete cu avocado aici, sau retete de post aici
Pofta Buna!
Turte din faina de hrisca retete culinare,

Turte de hrisca retete culinare,

Turte cu avocado retete culinare,

Turtite de hrisca cu guacamole retete culinare,

16 noiembrie 2018

Rulouri din carne de porc

Retete Culinare Aperitive De Casa Reteta Rulouri Din Cotlet De Porc La Cuptor



Rulouri din carne de porc reteta,

Rulouri din carne de porc, un preparat cald din carne de porc, dar si un excelent aperitiv rece, un cotlet cu umplutura de ciuperci, ceapa, ardei capia si branza. Reteta pentru prepararea rulourilor este una de dificultate medie si un timp de preparare reletiv scurt. Pentru 12 rulouri sunt necesare urmatoarele ingrediente: 
-12 felii subtiri cotlet de porc fara os 
-6 ciuperci champignon 
-1 ardei kapia rosu 
-1 ceapa 
-50g cascaval sau branza 
-½ lingurita sare 
-½ lingurita piper macinat 
-50ml vin alb 
-2 linguri ulei 
-1 lingura unt 
Frigarui de pui si rulouri de porc reteta,

Mod de preparare rulouri de porc umplute cu branza si legume
Prepararea rulourilor se face astfel, se subtiaza putin cu ciocanul de snitele bucatile de cotlet daca este nevoie, apoi se condimenteaza cu sare si piper. Ciupercile si ceapa se curata, se spala si se taie cubulete apoi se pun impreuna la calit pana cand se inmoaie si nu mai au zeama, apoi se aduga putina sare dupa gust. 
Ardeiul capia se curata si se taie bastonase de latimea feliilor de cotlet, iar branza se taie la fel ca ardeiul. Se ia o bucata de cotlet, se asaza pe toata suprafata ei jumatate de lingurita cu umplutura de ciuperci si cate un bastonas de ardei si de branza, dupa care se infasoara pana cand se obtine un rulou care se fixeaza cu o scobitoare. Se procedeaza asemanator cu restul ingredientelor pana cand se obtin toate rulourile. 
Rulouri din carne de porc preparare reteta,

Rulouri din cotlet de porc preparare reteta,

Se asaza rulourile unele langa altele intr-o tava mica rotunda unsa cu putin ulei, se adauga vin si se stropesc foarte putin cu ulei, dupa care se acopera cu staniol si se introduc in cuptorul preincalzit la 220 grade celsius timp de 30 minute, dupa care se descopera si se ung cu unt si se mai lasa inca 10 minute la cuptor sa se rumeneasca putin. Cand sunt gata se scot scobitorile si se asaza pe platou. Incearca si reteta de rulada de porc aici, sau alte retete de rulouri aici
Rulouri din cotlet de porc la cuptor preparare reteta,

Rulouri din cotlet de porc la cuptor reteta,

Rulouri de porc umplute cu ciuperci branza si legume, un fel de mancare delicios si aspectos, rulourile se servesc fierbinti, dar sunt foarte gustoase si reci, sub forma de aperitiv taiate felii subtiri. Sunt foarte bune si gustoase si au un aspect placut si delicat. Alte retete de aperitive si aici, retete cu porc aici sau retete fripturi aiciPofta Buna!
Retete fripturi la cuptor,

Rulouri din cotlet de porc reteta,

Aperitive calde si reci reteta,

Frigarui si rulouri de porc reteta,

14 noiembrie 2018

Tort cu crema de fineti si mascarpone


Tort cu crema de fineti si mascarpone retete culinare,

Tort fondant roz, un tort deosebit in trei culori, foarte gustos, aspectuos, un tort festiv potrivit pentru aniversari sau ocazii deosebite. Reteta pentru tortul fondant necesita ingredientele clasice pentru un tort, fiind o reteta nu prea complicata dar care necesita un pic de indemanare si putin mai mult timp decat la prepararea unui desert oarecare. Etapele pentru prepararea tortului sunt urmatoarele: blatul, crema, siropul si ornarea tortului. Cum se face un tort fondant cu crema de ciocolata si ce ingrediente trebuiesc urmareste reteta mea. 
Tort fondant cu crema de fineti si mascarpone retete culinare,

Ingrediente
Ingredientele pentru blat 
-5 oua 
-1 cana faina 
-1 cana zahar 
-1 lingurita praf de copt 
-1 lingura ulei 
-½ lingurita unt 
-1 praf de sare 

Ingredientele pentru crema 
-1 cutie mascarpone (250g) 
-1 cutie Fineti de cacao (400g) 
-4 linguri frisca 
-2 linguri cacao 
-1 praf de sare 

Ingredientele pentru sirop 
-1 cana apa 
-½ cana zahar 
-1 lingura esenta vanilie 

Ingredientele pentru ornat 
-250g fondant roz 
-2 lingurite zahar pudra 
-5 linguri crema de ciocolata 

Mod de preparare
Prepararea blatului se face la fel ca la un pandispan obisnuit. Ouale se separa si se mixeaza separat albusutile cu jumatate din zahar pana cand se obtine o bezea consistenta, in timp ce galbenusurile se mixeaza cu restul de zahar, sare si ulei pana cand se obtine o crema de galbenusuri. Se amesteca usor galbenusurile cu albusurile si se adauga treptat faina amestecata cu praful de copt pana cand se omogenizeaza totul. Se toarna continutul intr-o forma rotunda cu diametrul de 22 cm tapetata cu hartie de copt unsa cu unt si se coace in cuptorul preincalzit la 180 grade aproximativ 45 minute pana cand trece testul scobitoarei. Dupa ce este gata se scoate din cuptor, se acopera cu un prosop si se lasa sa se raceasca. Dupa ce s-a racit se intoarce invers si se taie in 3 parti egale. 

Prepararea siropului, se pune apa intr-un ibric, se adauga zaharul si se fierbe la foc mic timp de 15 minute, dupa care se ia de pe foc si se adauga esenta de vanilie. Siropul se lasa sa se raceasca inainte de insiropare. In sirop eu am pus numai esenta de vanilie deoarece vreau ca blatul sa aiba doar aroma de vanilie. 

Prepararea cremei, intr-un vas se pune crema de mascarpone si se mixeaza usor dupa care se adauga frisca si apoi cate o lingura de fineti pana cand se incorporeaza toata cutia. Se mai adauga cacao si se mixeaza pentru a se obtine un plus de culoare si de gust. 
Preparare crema de fineti cu mascarpone retete culinare,

La final se obtine o crema frumoasa, lucioasa de o consistenta ideala pentru umplerea tortului. Se tine zece minute la frigider sa se mai intareasca pana in momentul ornarii. Se pun deoaprte 4-5 linguri de crema pentru ornarea tortului
Crema de fineti cu mascarpone retete culinare,

Ornarea tortului se face in aceeasi forma cu inel detasabil in care am copt blatul. Se pune prima foaie de blat, se insiropeaza pe toata suprafata si apoi se adauga jumatate din crema dupa care se niveleaza. 
Montare tort cu crema de fineti si mascarpone retete culinare,

Se pune deasupra cea de-a doua foaie de blat, se apasa usor, se insiropeaza si se intinde restul de crema. 
Montare tort cu crema de ciocolata retete culinare,

Ultima foaie de blat se insiropeaza usor pe partea care va veni in interior si apoi se asaza deasupra tortului. 
Montare tort retete culinare,

Se introduce tortul in frigider sa se intareasca cateva ore, dupa care se scoate de la rece si din forma, se asaza pe un platou si se unge pe lateral si deasupra cu restul de crema. Cu ce se lipeste fondantul pe tort, eu l-am lipit cu ajutorul cremei de ciocolata dar merge foarte bine lipit si cu unt topit la temperatura camerei. 
Tort cu blat de pandispan si crema de ciocolata retete culinare,

Tort cu crema de ciocolata retete culinare,

Pentru ornamentul final se modeleaza fondantul putin in maini sa fie maleabil, apoi se pudreaza masa cu zahar pudra si se intinde o foaie potrivit de groasa de diametrul 22cm cat fundul formei de tort, care se pune deasupra tortului si se preseaza usor ca sa se lipeasca bine. 
Tort acoperit cu fondant roz retete culinare,

Din restul de fondant se intinde o alta foaie din care se decupeaza cu o forma cercuri mici de diferite dimensiuni care se lipesc pe lateral. La baza tortului se decoreaza tortul cu un snur din fondant, iar deasupra cu o fundita tot din fondant si flori naturale, comestibile, eu am folosit violete de parma
Retete tort acoperit cu fondant retete culinare,

Preparare tort retete culinare,

Tort fondant roz retete culinare,

Tort fondant roz, un tort cu blat de vanilie moale, pufos si insiropat si crema fina de mascarpone cu fineti si nu in ultimul rand fondant roz delicat si delicios, un tort senzational cu un gust minunat pe care-l vei indragi imediat. Tortul se serveste rece, se portioneaza in felii si se serveste cu sampanie. Alte retete de torturi si aici sau retete de prajituri si deserturi de casa aici
Pofta Buna!
Tort retete culinare,

Tort aniversar retete culinare,

Tort Martipan retete culinare,

Tort cu crema de fineti si mascarpone acoperit cu fondant roz retete culinare,

Prajitura cu crema de fineti si mascarpone retete culinare,

11 noiembrie 2018

Ficatei cu ceapa

Retete Culinare Ficatei De Pui Cu Ceapa Si Usturoi Inabusiti In Vin


Ficatei cu ceapa reteta,

O mancare rapida si simplu de preparat, tare gustoasa si apetisanta, o friptura cu ficatei de pui dupa care o sa ramai cu amintiri placute, este urmatoarea reteta cu ficatei de pui si anume ficatei de pui prajiti cu ceapa si usturoi inabusiti in vin la tigaie sau ceaun. Reteta este foarte simpla si se face imediat, merge servita cu piure de cartofi, mamaliguta sau paine de casa, gogosari si castraveti in otet, un vin bun sau o bere rece alaturi. 
Ficatei prajiti reteta,

Ficatei cu ceapa si usturoi reteta,

Pentru patru portii avem nevoie de urmatoarele ingrediente:
-500g ficat de pui proaspat 
-2 cepe normale 
-2 linguri ulei 
-50ml vin alb demisec 
-½ lingurita sare, piper, zahar, usturoi granulat  

Mod de preparare ficatei de pui prajiti cu ceapa si usturoi
Cum facem ficatei de pui cu sos, un sos gustos format prin prepararea ficateilor cu ceapa calita in vin. Cum se procedeaza, ficateii proaspeti se lasa intregi, se spala si se curata, iar ceapa se curata si se toaca marunt. Intr-o tigaie sau ceaun se incinge putin ulei si se caleste ceapa cu putina sare si zahar stropita periodic si cu putin vin. 
Ceapa inabusita reteta,

Cand ceapa devine sticloasa se adauga bucatile de ficat si se amesteca usor. Cand ficatul sfaraie bine se stropeste cu vin si se adauga dupa gust sare, piper macinat si usturoi granulat si se amesteca periodic pana cand ficatul este facut, zeama a scazut si ceapa s-a topit si s-a format un sos gros si tare gustos. 
Retete cu ficat,

Ficatei de pui inabusiti in vin reteta,

Procedeul nu dureaza mai mult de 20-30 minute, ficateii se servesc fierbinti, se pun ficatei pe farfurii, alaturi se pun 2-3 linguri de sos, 2-3 linguri de piure si bucati de castraveti si gogosari murati. Dar sa nu uitam si de o bautura buna alaturi. Ficatei cu ceapa si usturoi, o reteta de mancare gustoasa cu ficatei de pui pe care o s-o mai faci cu siguranta daca o incerci. Alte retete cu ficat si aici sau retete de mancare aiciPofta Buna!
Ficatei cu ceapa si usturoi la ceaun reteta,

Ficatei de pui cu ceapa reteta,

Retete de mancare,