9 februarie 2019

Salata Suba reteta

Retete Culinare Salata Ruseasca Cu Peste Afumat



Salata Suba reteta,

O reteta minunata din bucataria ruseasca este reteta de Salata Suba, adica o salata asezata pe mai multe straturi asemanatoare cu salata de boef dar cu peste afumat si sfecla rosie. Este o mancare gustoasa care merge gatita oricand si aproape cu orice ocazie, se poate servi ca o simpla gustare, aperitiv sau ca o garnitura la un gratar de carne. Cum se face Salata Șuba urmareste reteta mea, cum se procedeaza pentru o salata reusita. 

Ingrediente Salata Suba 
-1 peste afumat de 180g (macrou, pastrav fara cap) 
-3 cartofi 
-3 morcovi 
-2 sfecle rosii 
-1 ceapa 
- maioneza 
-1 ou fiert tare 
-½ lingurita sare 

Mod de preparare salata ruseasca cu peste afumat 
Maioneza trebuie sa fie de calitate, buna si gustoasa asa ca o vom prepara noi pe loc ca sa fie proaspata. Eu o voi prepara la Zepter, luam 1 ou intreg, ½ lingurita de sare, ½ lingurita sare de lamaie, 1 lingurita mustar cu bobite, 150ml ulei pe care le punem toate intr-un vas inalt si le mixam cu un mixer vertical cu miscari circulare de jos in sus pana cand maioneza este gata. Timpul de preparare pentru maioneza este de un minut, gustul este minunat iar succesul garantat, fara sa ne fie teama ca se poate taia. 

Curatam si spalam legumele dupa care trebuie sa le fierbem. Avem doua variante pentru a le fierbe, le fierbem  normal dar sfecla separat sa nu se coloreze celelalte legume, sau le putem fierbe pe toate impreuna la aburi. Luam un vas Zepter pentru preparat la aburi, punem putina apa in vasul de jos, asezam deasupra lui vasul strecuratoare si asezam toate legumele avand grija sa nu atingem sfecla rosie de celelalte. Punem deasupra capacul, dam focul incet si le lasam sa fiarba la aburi aproximativ 20 minute pana cand toate legumele sunt gata. 
In acest timp curatam pestele afumat de piele, oase si apoi il taiem cubulete. Pestele trebuie sa fie bun, de calitate si nu foarte sarat. Cand legumele sunt fierte le scoatem si le lasam sa se raceasca si sa se intareasca putin, dupa care tocam ceapa cubulete si restul legumelor le dam pe razatoarea mare. 

Incepem sa asezam Salata Suba pe o farfurie intinsa intr-un inel sau in castronele. Ungem putin farfuria cu maioneza si incepem cu un strat de ceapa si deasupra lui un alt strat de peste afumat. Apasam straturile putin si punem deasupra un strat subtire de maioneza, apoi continuam cu un strat de cartofi, un strat de maioneza, un strat de morcovi, un strat de maioneza, si ultimul strat de sfecla rosie si deasupra putina maioneza. Lasam totul la frigider pana a doua zi sa se intareasca si apoi ornam deasupra cu feliute de ou fiert. Procedam asemanator si cu castronelul, il acoperim cu o farfurie si il lasam asa in frigider pana a doua zi cand il rasturnam invers. 

Salata Suba ruseasca, o salata foarte gustoasa cu legume si peste afumat, aromata si usor dulceaga foarte potrivita la o masa festiva sau revelion care merge foarte bine alaturi de cateva feliute de ghiudem sau alte mezeluri si bineinteles nu trebuie sa lipseasca votka, alte retete de salate si aici, sau retete de peste aici
Pofta Buna! 
Salata Suba aperitiv retete culinare,

Salata ruseasca cu peste afumat retete culinare,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu