23 decembrie 2015

Caltabos

Retete Culinare Caltabos De Porc Traditional Reteta De Casa Pentru Craciun


Caltabos reteta,

Reteta traditionala de caltabos pentru masa de Craciun.
Reteta de caltabos ca si cea de lebarbus, toba sau carnati se poate prepara in mai multe feluri. Caltabos, cartabos, chisca, calbaj, galdabos, galdabas, calbasa, lebar, lebarbus, lebarvurst, etc. …cate zone atatea denumiri si moduri de preparare diferite. Caltabosul este un carnat preparat din carne si maruntaie de porc (cu orez in unele zone) si mirodenii, toate fierte si apoi tocate, iar cu compozitia rezultata se umple un mat de porc dupa preferinta subtire, gros sau cret, precedeul fiind asemanator cu cel de la umplerea carnatilor, cu deosebirea ca acestia se fierb la final in zeama in care a fiert carnea. Are aceeasi compozitie ca toba de porc, insa in compozitia tobei ingredientul predominant este carnea, iar la lebar sau lebarvurst in compozitie predomina ficatul. Daca in compozitia caltabosului se adauga sange proaspat colectat de la taierea porcului care a fost lasat sa se coaguleze, apoi fiert si tocat, se obtine un preparat numit sangerete. Compozitia si denumirea dupa cum am spus difera de la zona la zona, dar gustul ramane acelasi ...perfect! Preparatul se consuma crud sau afumat fiind la fel de gustos. Cui nu-i plac caltabosii? 
Caltabos de porc reteta,

Cum sa faci cei mai gustosi caltabosi, cea mai buna reteta de caltabos. 
Caltabos de porc, un preparat ce nu lipseste de pe masa de Craciun, un aperitiv deosebit de gustos, poate cel mai bun aperitiv de Craciun, servit in deosebi cu mustar fiind foarte delicios, alaturi de alte preparate de Craciun.
Eu o sa prepar o reteta simpla de caltabos numai din cap de porc si ficat de porc, care seamana cu un lebar dar are carne. Pentru preparare avem nevoie de ½ cap de porc (3kg), 2kg ficat de porc, 1 ceapa, 2 foi de dafin, 2 lingurite sare, 1 lingurita piper boabe, ½ lingurita cimbru, 2 lingurite boia de ardei iute, 2 lingurite piper negru macinat. Condimentele se adauga dupa gust iar ingredientele sunt pentru 6 caltabosi. 
Cum procedam, capul de porc se parleste bine, se curata si se spala cu apa rece, apoi se taie bucati, in doua sau in trei, ca sa incapa mai bine intr-o cratita la fiert. Se pune la fiert in apa suficienta, se adauga o ceapa intreaga curatata de coaja, 2 foi de dafin, 1 lingurita de piper boabe, ½ lingurita de cimbru. Capul de porc se fierbe pana cand se alege de pe oase, pana cand carnea cade singura de pe os. Cand este fiarta se scoate cu o paleta si se lasa sa se raceasca, apoi se alege carnea si se taie bucati. 
Ficatul se lasa putin in apa rece ca sa iasa sangele din el apoi se fierbe separat in apa curata fara nimic altceva, daca punem sare atunci ficatul se va intari. Spumam bine si incercam ficatul din cand in cand intepand-ul cu o furculita iar cand nu mai iese sange din el inseamna ca este fiert si il scoatem intr-o farfurie sa se raceasca. 
Taiem si ficatul bucati si amestecat cu carnea adunata de pe capul de porc le tocam prin masina de tocat carne, le tocam amestecat deoarece ficatul se toaca foarte greu singur. In compozitia rezultata adaugam dupa gust 2 lingurite de piper macinat, 2 lingurite de boia iute, 2 lingurite de sare, amestecam bine compozitia si adaugam treptat din zeama in care a fiert capul de porc pana cand obtinem o pasta consistenta nici moale dar nici tare, o umplutura ca la carnati. 
Matele daca sunt proaspete se curata si se spala foarte bine cu apa, apoi se tin in apa cu sare si putin otet inainte de folosire. Daca matele sunt ambalate, cumparate de la supermarket atunci le tinem in apa calduta timp de 10 minute inainte de folosire. Scoatem cutitul si sita de la masina de tocat si montam palnia pentru umplerea carnatilor. Punem pe palnie cate un mat de porc si il umplem cu compozitia preparata pentru caltabos, nu indesati prea tare ca vor plesni in timpul fierberii. Ii legam la ambele capete cu ata si ii inteapam cu varful unui cutitului sa nu plesneasca in timpul fierberii. Ii asazam intr-o cratita intinsa si ii fierbem timp de 30 minute la foc mic in zeama in care am fiert capul de porc. Ii intoarcem pe ambele parti si de fiecare data ii intepam cu varful cutitului. Dupa ce au fiert ii scoatem cu o paleta pe un fund de bucatarie si punem o greutate peste ei sa se preseze, ii lasam asa pana cand se racesc de tot (de preferat pana a doua zi), apoi ii curatam de grasime, ii legam si ii atarnam afara la aer. 
Se serveste taiat feliute asezat pe un platou alaturi de alte preparate de porc, cum ar fi toba de porc, sunca de porc, lebar de porc, carnati de porc prajiti, sau alte preparate traditionale din porc pentru Craciun, se servesc cu mustar fiind un aperitiv rece deosebit de gustos. Aperitivul rece merge de minune cu un paharel de tuica de casa sau palinca, apoi cu un vin de butuc rece. Este un preparat 100% natural, pofta buna! 
Caltabos de casa reteta,

Cartabos reteta,

Lebar reteta,

Lebarbus reteta,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu