29 decembrie 2013

Lebar Reteta Lebar de porc

Retete Culinare Lebar De Porc Traditional Reteta Lebar De Casa Pentru Craciun


Lebar de porc reteta,
Ingrediente lebar de porc
  • 1kg ficat de porc
  • 1kg gusa de porc
  • 1 inima de porc
  • 2 rinichi de porc
  • 2 metri mate groase de porc
  • 1 ceapa
  • 2 foi de dafin
  • 1 crenguta de cimbru
  • 1 lingurita piper boabe
  • 1 lingurita sare

Mod de preparare lebar de casa
Carnea de porc se spala cu apa rece. Ficatul de porc se lasa putin in apa ca sa iasa sangele din el. Ficatul de porc se fierbe separat fara sare, se spumeaza bine, se inteapa cu o furculita iar cand nu mai iese sange din el inseamna ca este gata si se scoate intr-o farfurie. Inima, rinichii si gusa de porc se fierb in apa in care se pune o ceapa taiata pe jumatate, o lingurita de piper boabe si doua foi de dafin, iar cand se formeaza spuma se spumeaza. Gusa de porc o sa fiarba mai repede si se scoate prima. Dupa ce au fiert si inima si rinichii se scot intr-o farfurie si se lasa sa se raceasca.
Gusa se curata de sorici, apoi se taie toata carnea in fasii si se toaca prin masina de tocat amestecata, din fiecare cate o bucata deoarece ficatul se toaca mai greu. In compozitia rezultata se adauga dupa gust putina sare, boia iute, cimbru macinat si zeama in care a fiert carnea. Se amesteca bine compozitia de lebăr pana se obtine o pasta consistenta, sa nu fie nici prea tare dar nici prea moale, de consistenta compozitiei de carnati. Compozitia pentru lebar ar trebui sa fie aproximativ 75% carne de la ficat, rinichi, inima, gusa si restul de 25% grasime de la gusa.
Matele de porc se spala cu apa calda si putin otet, se clatesc bine si se taie in patru ca sa incapa in cratita in care le vom fierbe. Se umplu ca pe carnati, sa fie plini dar nu prea indesati ca atunci vor plesni in timpul fierberii. Se leaga la capete cu ata si se inteapa cu o andrea sa nu plesneasca in timpul fierberii. Lebarbusii de porc se fierb 30 de minute la foc mic in apa in care a fiert carnea, se intorc pe ambele parti si se inteapa de fiecare data cand ii intoarcem. Dupa ce au fiert se scot cu paleta pe o tava, se pune un fund de bucatarie si o greutate peste ei ca sa se preseze, se lasa asa pana a doua zi. A doua zi se curata de grasime bucatile de lebar si se atarna afara la aer. Se servesc taiati feliute cu mustar reprezentand un aperitiv rece nelipsit la masa de Craciun. 
Lebar de porc, un preparat traditional foarte gustos gatit cu ocazia Craciunului, o reteta de lebarbusi preparati foarte simplu si usor si acasa, un aperitiv deosebit de gustos si hranitor, pofta buna!

2 comentarii:

  1. Preferatul meu, de-abia asteptam craciunul ca sa-l gust!

    RăspundețiȘtergere
  2. Este si preferatul meu de craciun si ma bucur de reteta.Doamne si cat de bine arata!

    RăspundețiȘtergere