Se afișează postările sortate după dată pentru interogarea preparate din peste. Sortați după relevanță Afișați toate postările
Se afișează postările sortate după dată pentru interogarea preparate din peste. Sortați după relevanță Afișați toate postările

Rata cu varza dulce si mere

Rață cu varză dulce și mere – o rețetă altfel, fără pastă de tomate


Reteta mancare de varza cu rata si mere plus un sos de mustar cu miere si otet,

Sunt rețete care miros a mâncare de weekend încă din primele minute. Rața cu varză este una dintre ele. Doar că de data asta nu mergem pe varianta clasică, cu pastă de tomate sau mult sos roșu, ci pe o versiune mai aromată, mai echilibrată și, sincer, mult mai interesantă.


Această rață cu varză dulce și mere se gătește lent, în propria grăsime, până când carnea devine fragedă, iar varza capătă gust adânc, dulceag și ușor caramelizat. Merele adăugate spre final aduc prospețime și o notă dulce-acrișoară, iar sosul simplu de muștar, miere și oțet de mere leagă totul frumos.
Este genul de rețetă care arată rustic, dar are un gust mai fin decât te-ai aștepta. Nu e grea, nu e banală și nu seamănă cu rața pe varză clasică pe care o știe toată lumea.


De ce să încerci această rețetă de rață cu varză dulce

Rața are grăsime și aromă intensă, iar varza dulce are nevoie exact de asta ca să devină gustoasă. În loc să fie doar fiartă sau acoperită de sos, varza se călește în grăsimea lăsată de rață, apoi se gătește încet, până devine moale, lucioasă și plină de gust.

Merele schimbă complet rețeta. Nu trebuie să se transforme în piure, ci să rămână bucăți ușor ferme, care se simt în farfurie. Iar sosul de muștar cu miere și oțet de mere taie din grăsimea raței și aduce acel echilibru dulce-acrișor care face mâncarea să nu pară grea.


Informații rapide despre rețetă

Porții: 4-6
Timp de pregătire: 20 minute
Timp de gătire: 60–90 minute
Dificultate: medie

Tip rețetă: fel principal
Potrivită pentru: prânz de weekend, masă în familie, cină consistentă
Dacă folosești rață de țară, timpul de gătire poate fi mai lung. Verifică mereu carnea: trebuie să fie fragedă și să se desprindă ușor de pe os.
Rețeta video o găsești pe TouTube aici.

Ingrediente rata cu varza si mere

- pulpele, aripile, spatele și gâtul de la o rață, fără piept
- 1 varză dulce medie, aproximativ 1–1,2 kg
- 2 cepe
- 2 mere, dulce-acrișoare
- 2 lingurițe muștar
- 1 linguriță miere
- 2 linguri oțet de mere
- 100 ml vin alb sec, supă sau apă
- 1 linguriță cimbru uscat
- 1 foaie de dafin
- 1–2 lingurițe sare, după gust
- 1 linguriță piper proaspăt râșnit
- pătrunjel proaspăt, pentru final

Retete si preparate culinare cu rata,

Retete si preparate culinare cu carne de rata,

Mod de preparare rata cu varza

1. Porționează rața și rumenește carnea
Porționează rața și păstrează pieptul separat, pentru altă rețetă. Pieptul de rață este cel mai bun făcut rapid la tigaie, cu pielea crocantă, așa că pentru această mâncare folosim pulpele, aripile, spatele și gâtul.
Pune bucățile de rață într-o tigaie adâncă sau într-o cratiță încăpătoare, cu pielea în jos, fără ulei. Lasă carnea la foc mediu spre mic, ca grăsimea să se topească încet, iar pielea să se rumenească frumos.
Nu grăbi pasul acesta. Aici se formează baza de gust pentru toată rețeta.
2. Scoate carnea și păstrează doar puțină grăsime
După ce bucățile de rață s-au rumenit, scoate-le pe o farfurie.
În tigaie va rămâne destulă grăsime. Păstrează doar câteva linguri, cât să poți căli ceapa și varza, iar restul pune-o deoparte. Grăsimea de rață este excelentă pentru cartofi, legume la tigaie sau altă varză călită.
3. Călește ceapa și varza dulce
Adaugă ceapa tăiată solzișori în grăsimea de rață și călește-o până devine moale și ușor aurie.
Pune apoi varza dulce tăiată fideluță, în 2 reprize. Dacă o pui pe toată deodată, se poate înăbuși prea repede și nu mai prinde gustul acela bun de varză călită.
Condimentează cu sare, piper, cimbru și dafin. Amestecă și lasă varza să scadă în volum.
4. Adaugă rața înapoi și gătește lent
Pune bucățile de rață peste varză, adaugă vinul alb sec, apoi acoperă cu capac.
Gătește la foc mic până când carnea devine fragedă, iar varza este moale și aromată. În funcție de rață, poate dura aproximativ 60 de minute, dar o rață mai matură poate avea nevoie de mai mult timp.
Din când în când, amestecă ușor varza și împinge carnea puțin în interior, ca să se gătească uniform și să prindă gust.
5. Pregătește sosul de muștar, miere și oțet de mere
Într-un bol mic, amestecă muștarul cu mierea, oțetul de mere și câteva linguri de zeamă fierbinte din tigaie.
Sosul acesta este puțin, dar important. Nu trebuie să acopere mâncarea, ci să îi dea echilibru. Muștarul aduce un gust ușor înțepător, mierea rotunjește aromele, iar oțetul de mere taie din grăsimea raței.
Toarnă sosul peste varză și amestecă delicat.
6. Adaugă merele spre final
Taie merele în felii groase sau cuburi mari. Le poți lăsa cu coajă, dacă sunt frumoase și ferme.
Pune merele deasupra verzei și lasă-le să se gătească aproximativ 8–10 minute cu capac, apoi descoperă. Ideea este să se înmoaie ușor, dar să rămână întregi. Nu trebuie să dispară în varză.
Dacă amesteci, fă-o cu grijă, ridicând varza de jos în sus. Nu zdrobi merele.
7. Finalul
Când carnea este fragedă, varza este lucioasă, iar merele sunt ușor moi, oprește focul.
Presară pătrunjel proaspăt și mai adaugă puțin piper, dacă îți place. Lasă mâncarea 5 minute să se așeze înainte de servire. Poftă bună!

Cum se servește rața cu varză dulce și mere

Rața cu varză dulce și mere se servește caldă, direct din cratiță, cu pâine bună, mămăligă moale sau chiar cartofi copți.
Este o mâncare consistentă, dar echilibrată. Ai gustul bogat al raței, varza dulce caramelizată, merele care aduc prospețime și sosul dulce-acrișor care le leagă pe toate.
Dacă vrei să o faci și mai spectaculoasă la servire, pune o bucată de rață deasupra, varza cu mere dedesubt și presară pătrunjel proaspăt la final.

Sfaturi pentru o rețetă reușită

Nu adăuga ulei la început. Rața are suficientă grăsime, iar dacă o pornești într-o tigaie rece sau ușor încălzită, grăsimea se topește frumos.
Nu găti merele prea mult. Ele trebuie să fie gătite pe jumătate, nu făcute piure.
Nu lăsa toată grăsimea în cratiță. Câteva linguri sunt suficiente pentru gust. Restul se păstrează separat.
Nu fierbe varza în prea mult lichid. Vrei o varză lucioasă și aromată, nu o mâncare apoasă.

Întrebări frecvente

Pot face rețeta și cu rață întreagă?
Da, dar ideal este să păstrezi pieptul separat. Pieptul de rață se gătește mult mai repede și poate deveni uscat dacă îl lași prea mult cu varza. Pulpele, aripile și bucățile cu os sunt cele mai bune pentru gătire lentă.
Pot să nu pun vin alb?
Da. Poți folosi supă de pui, supă de legume sau apă. Vinul alb aduce aromă și ajută la echilibrarea grăsimii, dar rețeta iese bună și fără el.
Ce mere sunt cele mai potrivite?
Cele mai bune sunt merele ferme, dulce-acrișoare. Nu folosi mere foarte moi, pentru că se vor sfărâma prea repede. Nu folosi mere exagerat de dulci.
Pot face rețeta fără sosul de muștar cu miere?
Da, dar sosul aduce mult echilibru. Fără el, rețeta rămâne bună, însă va fi mai apropiată de o varză cu rață simplă. Dacă îl păstrezi, gustul devine mai interesant și mai bine legat.
Cât timp se gătește rața cu varză?
În medie, aproximativ 60 de minute după ce pui carnea înapoi peste varză. Dacă rața este de țară sau mai matură, poate avea nevoie de 90 de minute sau chiar mai mult.

Concluzie

Această rață cu varză dulce și mere este o alternativă foarte bună la rețeta clasică de rață pe varză. Nu are pastă de tomate, nu este greoaie și are un gust mai complex datorită merelor, muștarului, mierii și oțetului de mere.
Este o rețetă de weekend, de masă în familie, de pus în mijlocul
mesei și împărțit cu oameni dragi. Iar dacă ai încercat până acum doar varianta clasică, merită să faci măcar o dată și versiunea aceasta. S-ar putea să rămână preferata ta.

Reteta mancare de varza cu carne de rata si mere plus un sos surpriza,

Dorada prajita reteta

Dorada Prajita La Tigaie Reteta Peste Prajit Retete Pescaresti Facute Acasa


Dorada prajita la tigaie reteta peste prajit crocant cu lamaie mujdei de usturoi si mamaliga retete mancare pescareasca facuta rapid acasa,

Dorada prajita la tigaie, servita cu mamaliguta, mujdei de usturoi si feliute de lamaie, reteta peste prajit rapid in tigaie, retete pescaresti facute simplu si usor si acasa in bucatarie. Cum se prajeste pestele dorada urmareste reteta mea, ingredientele sunt pentru doua portii de pește dorada prăjit in crusta crocanta de faina.

Dorada prajita la tigaie reteta peste prajit crocant cu lamaie mujdei de usturoi si mamaliga retete mancare pescareasca facuta rapid acasa,

Ingrediente dorada prajita

-2 pesti dorada de 500g bucata
-100g făină pentru pudrat pestii
-½ lingurita sare si piper negru macinat
-200ml ulei pentru prajit pestii
-2 lamai pentru servit
-mujdei de usturoi pentru servit
-mamaliga pentru servit

Mod de preparare dorada prajita in tigaie

Cum se prajeste dorada urmareste reteta mea simpla si usoara, reteta video este si pe YouTube aici,

-cum se procedeaza, dorada proaspata se curata de solzi, intestine si branhii,
-se spala cu apa rece si se scurge bine de apa,
-se presara cu sare si piper macinat atat in interior cat si la exterior,
-se lasa 15 minute sa prinda gust si aroma de sare si piper,
-se trece prin faina si se pudreaza bine la exterior,
-se prajeste la tigaie in ulei incins pe ambele parti pana este frumos rumenit,
Dorada prajita la tigaie reteta peste prajit crocant cu lamaie mujdei de usturoi si mamaliga retete mancare pescareasca facuta rapid acasa,

Dorada prajita la tigaie reteta peste prajit crocant cu lamaie mujdei de usturoi si mamaliga retete mancare pescareasca facuta rapid acasa,

-se serveste cald cu zeama de lamaie, mujdei de usturoi si mamaliguta sau paine proaspata,
-sa nu lipseasca un vin bun, alte retete de peste si preparate din peste aici, pofta buna!
Dorada prajita la tigaie reteta peste prajit crocant cu lamaie mujdei de usturoi si mamaliga retete mancare pescareasca facuta rapid acasa,

Dorada prajita la tigaie reteta peste prajit crocant cu lamaie mujdei de usturoi si mamaliga retete mancare pescareasca facuta rapid acasa,

Dorada prajita la tigaie reteta peste prajit crocant cu lamaie mujdei de usturoi si mamaliga retete mancare pescareasca facuta rapid acasa,

Supa de peste reteta

Retete Culinare Supa De Peste Cu Legume Reteta De Casa Traditionala


Supa de peste reteta,

Un preparat culinar traditional din bucataria dobrogeana este urmatoarea reteta de supa de peste, ciorba de peste sau bors de peste. Este atat de bun, gustos si sanatos incat il poti manca oricand, chiar si zilnic! Eu am gatit o supa de caras pentru 30 noiembrie cu ocazia Sfantului Apostol Andrei Ocrotitorul Romaniei si am acrit-o cu otet. Cum se face supa de peste urmareste reteta mea simpla si usoara, urmatoarele ingrediente sunt suficiente pentru patru portii de supă de pește.
Supa de peste cu legume reteta,

Ingrediente supa de peste traditionala
-1 caras mare proaspat (1kg)
-1 ceapa medie
-1 morcov tanar
-½ ardei kapia rosu
-½ ardei gras galben
-1 felie de telina radacina
-1,5l apa
-1 lingurita sare grunjoasa
-¼ legatura patrunjel verde

Mod de preparare supa de peste cu legume
-pestele se curata de solzi, intestine si branhii, apoi se spala cu apa rece si se scurge,
-se portioneaza pestele, se taie capul, coada si trunchiul in 2-3 bucati, apoi se presara cu sare atat in interior cat si la exterior,
Peste caras proaspat reteta,

Peste caras portionat reteta,

-se lasa bucatile de peste deoparte sa intre sarea in el timp de jumatate de ora, timp in care se pregatesc celelate ingrediente,
-ceapa se curata si se taie marunt,
-morcovul, ardeii si telina se curata si se taie bucati potrivit de mari,
-intr-o cratita de ciorba se pune apa la fiert in care se pun toate legumele,
-se presara putina sare si se fierb legumele timp de 15 minute, sau pana cand toate legumele sunt fierte,
-se adauga bucatile de caras si se continua fierberea inca cinci minute, fara a se amesteca si farama pestele,
-dupa acest timp se potriveste gustul de sare, se adauga patrunjelul proaspat asa cum este intreg, se opreste focul si se lasa timp de cinci minute cratita acoperita cu capac,
-se serveste supa de peste calda ornata cu verdeata tocata marunt, se asaza pe farfurii bucati de peste si legume si se completeaza cu supa de peste,
-supa merge servita cu un ardei iute si bineinteles acrita cu otet sau zeama de lamaie pentru pretentiosi si mofturosi.
Ciorba de caras reteta,

Alte retete traditionale romanesti, retete supe si ciorbe aici, retete de peste si preparate din peste aici, pofta buna!
Ciorba de peste reteta,

Supa din cap de peste reteta,

Paste cu scoici si rosii cherry reteta

Retete Culinare Spaghete Cu Midii Si Rosii Cherry Reteta Italiana De Casa Traditionala



Paste cu scoici si rosii cherry reteta,

Cum se fac simplu si usor spaghete cu scoici sau spaghete cu midii, spaghetti con le cozze cum spun italienii, o mancare rapida si sanatoasa pe baza de paste si scoici la indemana oricui. Cum se fac niste paste cu scoici si rosii cherry reusite urmareste reteta mea, urmatoarele ingrediente sunt pentru doua portii.
Spaghete cu scoici si rosii cherry reteta,

Ingrediente paste cu scoici
-1kg scoici proaspete
-500g rosii cherry
-200g paste fainoase (spaghete)
-100ml vin rose
-3 catei de usturoi
-3 linguri ulei de masline extravirgin
-½ legatura mica patrunjel verde
-½ lingurita sare grunjoasa
-½ lingurita piper macinat

Mod de preparare spaghete cu scoici
-se aleg scoici proaspete, se indeparteaza scoicile sparte,
-se spala scoicile sub jet de apa rece si se curata de orice corp strain,
-se lasa scoicile intr-un castron cu apa rece cat timp se pregatesc celelalte ingrediente,
-usturoiul se curata de coaja, un catel de usturoi se zdrobeste iar doi catei se toaca marunt,
-rosiile se spala cu apa rece si se taie in patru,
-patrunjelul se spala cu apa rece, se aleg frunzele si se toaca marunt, iar tulpinile se taie in 2-3 bucati,
-acum se pregatesc scoicile, intr-o tigaie incapatoare se incinge putin ulei de masline si se prajeste 30 secunde catelul de usturoi zdrobit si tulpinile de patrunjel,
-dupa acest timp se pun scoicile si se amesteca in tigaie, se stropesc cu tot vinul roze si se acopera tigaia cu capac,
-se amesteca periodic iar dupa zece minute cand scoicile s-au deschis se opreste focul,
-se scot scoicile intr-un castron, iar zeama rezultata din tigaie se strecoara si se pune deoparte,
-se opresc cateva midii intregi pentru decor iar de la restul se opreste numai carnea,
-dupa aceasta operatiune se pregatesc pastele si sosul de rosii,
-se incinge putin ulei intr-o tigaie si se prajeste 30 secunde usturoiul tocat marunt,
-se adauga sosiile cherry taiate sferturi si se acopera tigaia cu capac,
-se amesteca periodic iar cand rosiile s-au inmuiat bine se adauga zeama oprita de la midii,
-in acest timp se pun pastele la fiert in apa cu sare si se fierb conform indicatiilor de pe ambalaj, sunt foarte bune al dente,
-cand rosiile s-au inmuiat bine si s-a format un sos de rosii consistent se condimenteaza dupa gust cu sare si piper, se adauga pastele fierte,
-se amesteca bine in paste si se fierb timp de 1-2 minute amestecand periodic, se adauga din apa in care au fiert pastele daca mai este nevoie,
-se pun midiile si patrunjelul verde tocat marunt si se amesteca,
-dupa inca doua minute reteta de paste cu midii se poate servi calda, fiind o mancare consistenta si tare gustoasa.
Ate retete traditionale, retete de peste si preparate din peste aici, mancaruri cu paste aici, retete din bucataria internationala aici, pofta buna!
Spaghete cu scoici reteta,

Paste cu scoici reteta,

Tocinei de post reteta

Retete Culinare Tocinei De Cartofi De Post Reteta De Casa Traditionala



Tocinei de post reteta,

Tocinei moldovenesti de post, foarte buni si gustosi, crocanti la exterior si moi in interior, un preparat moldovenesc foarte simplu, usor si rapid de gatit. Tocineii de post sunt foarte potriviti in zilele de post, dar si atunci cand nu este post se pot manca cu smantana sau iaurt, serviti simpli sau sub forma de garnitura langa o friptura de porc, pui sau vita si nelipsitul pahar de vin. Cum se fac tocineii de post urmareste reteta mea, urmatoarele ingrediente sunt pentru zece tocinei.
Tocinei reteta,

Tocinei de cartofi cu rosii cherry reteta,

Ingrediente tocinei de cartofi
-4 cartofi
-2 linguri faina
-½ lingurita sare grunjoasa
-½ lingurita piper macinat
-¼ lingurita usturoi granulat
-150ml ulei pentru prajit

Mod de preparare tocinei de cartofi de post
-cartofii se curata de coaja, se spala si apoi se dau pe razatoarea mare,
-dupa ce cartofii sunt rasi se pun intr-o sita sa se mai scurga din apa, dupa care se storc si in mana si apoi se pun intr-un castron mai mare,
-peste cartofi se adauga dupa gust sare grunjoasa, piper negru macinat, usturoi granulat, faina si se amesteca usor cu mana,
-se pune ulei intr-o tigaie la incins, nu foarte mult deoarece tocineii nu se prajesc in baie de ulei,
-se ia o lingura din compozitia de tocinei si se pune in tigaie, dupa care se asaza marginile cu lingura si se mai apasa putin compozitia ca sa nu fie prea grosi tocineii,
-se procedeaza asemanator cu restul tocineilor care incap in tigaie si se prajesc pe ambele parti, dupa preferinta mai rumeni sau mai putin rumeniti,
-dupa ce s-au prajit se scot pe o farfurie pe un servetel care va absorbi surplusul de ulei.
Tocinei de cartofi de post reteta,

Cum se fac tocineii de cartofi cu branza aici. Alte retete traditionale, mancaruri cu legume aici, retete de post si preparate de post aici, retete aperitive si garnituri aici, pofta buna!
Tocinei moldovenesti reteta,

Chiftele de cartofi reteta,

Tocinei de cartofi reteta,

Tartine cu icre negre reteta

Retete Culinare Aperitive Si Gustari Cu Icre Reteta Tartine Cu Icre Negre De Casa


Tartine cu icre negre reteta,

O reteta rapida de un aperitiv fin, gustos si delicios, gatit oricand foarte simplu si usor pentru o masa de peste, festiva sau de sarbatoare este urmatoarea reteta de tartine si anume tartine cu icre negre. Pentru 20 tartine sunt necesare urmatoarele ingrediente. 
Tartine icre negre reteta,

Ingrediente tartine cu icre negre 
-100g icre negre (caviar) 
-1 bagheta mare 
-1 cub de unt 
-1 lamaie 

Mod de preparare tartine cu icre negre 
-eu am gasit la lidl icre negre “German Caviar Deluxe”, asa ca tartinele a trebuit doar sa le montez, in zece minute maxim au fost gata, cum se procedeaza: 
-bagheta se taie felii subtiri (rondele), se pun cateva secunde pe un gratar incins sau se dau la cuptor doar cat sa prinda o crusta usoara la exterior fara a le usca, 
-in loc de bagheta se poate folosi o paine toast, feliile de paine se portioneaza cu un inel metalic in forma de tartine rotunde, 
-lamaia se spala si se taie felii subtiri, apoi fiecare felie se taie in sferturi, 
-se pregateste un platou suficient de mare in care sa incapa tartinele, 
-se ung feliutele de paine cu unt, in mijloc se pune cate o lingurita rasa de icre necre sub forma de mot si se orneaza cu o bucata de lamiae, 
-se asaza pe platou si se pot servi imediat fiind un aperitiv de senzatie, 
Alte retete de peste si preparate din peste aici, aperitive cu icre si retete de icre aici, retete aperitive aici, pofta buna! 
Tartine retete,

Aperitive cu icre reteta,

Toba de porc reteta

Retete Culinare Toba De Porc De Casa Reteta Traditionala De Craciun Si Revelion


Toba de porc reteta,

Un preparat culinar traditional foarte gustos gatit in fiecare an cu ocazia Craciunului este toba cu carne de porc, un aperitiv nelipsit din orice bucatarie alaturi de alte preparate din porc: carnati de porc, lebar de porc, sunca de porc, sarmale de porc, etc. Cum se face cea mai buna toba de casa urmareste reteta mea, urmatoarele ingrediente sunt pentru o tobă. 
Toba de porc cu mustar reteta,

Ingrediente toba de porc 
-½ cap de porc 
-1 rasol de porc mare 
-1 burta de porc (stomac de porc) 
-1 ceapa 
-1 morcov 
-2 foi de dafin 
-1 lingurita piper boabe 
-1 crenguta de cimbru 
-1 lingura rasa sare grunjoasa 
-½ lingurita piper macinat 
-½ lingurita boia de ardei iute si dulce 
-2l apa pentru fiert 
Aperitive de Craciun retete,

Mod de preparare toba de casa 
-burta de porc se cumpara si se spala foarte bine chiar daca se vede curatata, se spala si se tine 1-2 ore bune in apa cu putin otet sa nu mai aiba nici un miros, 
-capul si rasolul de porc se parlesc si se spala cu apa rece, apoi se pun in apa calda si cu un cutit se freaca bine pana cand soriciul devine foarte alb, 
-se pune carnea la fiert in apa proaspata, alaturi de carne se pune o ceapa si un morcov intregi curatate de coaja, o lingurita cu piper boabe, o crenguta de cimbru si o lingura de sare mare, 
-se fierbe carnea la foc potrivit aproximativ o ora, se spumeaza cand este cazul si se fierbe pana cand carnea este fiarta, 
-carnea se incearca periodic cu o furculita iar cand este fiarta se scoate din zeama si se lasa putin sa se raceasca, 
-se scot si legumele din zeama iar zeama se pastreaza, 
-carnea se toaca cuburi potrivit de mari si se amesteca intr-un castron, se condimenteaza dupa gust cu piper negru macinat, boia de ardei dulce si iute, putina sare daca mai este nevoie, 
-se umple burta de porc prin crapatura pe care o are cu compozitia de carne, la final se toarna in burta de porc si doua cani de supa de carne, zeama oprita dupa fierberea carnii, 
-se coase crapatura burtii de porc cu ac si ata mai tare, se inteapa cu o scobitoare mai groasa burta de porc apoi se pune in zeama ramasa dupa fierberea carnii, 
-se fierbe la foc potrivit timp de o ora intorcand-o periodic pe ambele parti si intepand-o cu scobitoarea de cate ori se intoarce deoarece ea se va umfla ca un balon si este pericolul sa se sparga, 
-dupa o ora se scoate toba de porc usor cu o paleta si se asaza intr-o tava, peste ea se asaza un fund de bucatarie, iar deasupra o greutate mai mare, 
-se lasa la presat pana a doua zi cand se scoate si se curata de grasime, se leaga afara la aer alaturi de carnati si sunca, 
-toba de porc de casa se poate si afuma, se serveste rece ca aperitiv simpla sau cu mustar.
Alte retete traditionale romanesti, retete de Craciun aici, retete aperitive aici, pofta buna! 
Toba de porc de casa reteta,

Toba de casa reteta,

Toba de porc traditionala reteta,

Tort de casa minunat

Tort de casa in trei culori reteta,

O reteta de tort delicios si elegant este urmatoarea reteta de tort cu blat de nuca si cacao si crema de vanilie, acest tort de casa simplu si usor de gatit este compus din doua blaturi in doua culori, alb si negru si o crema galbena de vanilie. Cu urmatoarele ingrdiente vom obtine un tort inalt cu diametrul de 25cm. 
Tort cu blat de nuca si cacao reteta,

Ingrediente blat de cacao 
-6 oua 
-200g zahar 
-150g faina 
-2 linguri cacao 
-1 varf lingurita sare 
-4 linguri apa clocotita 
-1 praf de sare 

Ingrediente blat cu nuca 
-5 albusuri 
-150g zahar tos 
-250g miez de nuca prajit la cuptor si maruntit 
-3 linguri faina 
-1 praf de sare 

Ingrediente crema de galbenusuri 
-200g zahar tos 
-5 galbenusuri 
-1 praf de sare 
-300g unt 

Ingrediente crema de budinca 
-400ml lapte 
-1 plic (50g) praf budinca de vanilie 
-3 linguri zahar tos 
-2 pliculete zahar vanilat 

Ingrediente glazura de ciocolata 
-1 ciocolata cu lapte (100g) 
-2 linguri lapte 
-1 lingura unt 

Mod de preparare blat negru de cacao 
-ouale se sparg si se pun intregi intr-un castron dupa care se mixeaza impreuna cu sarea si zaharul pana acesta se topeste complet si se obtine o compozitie cremoasa, 
-se adauga deasupra apa clocotita si se amesteca bine, 
-separat se amesteca faina cu cacao si praful de copt, 
-se adauga amestecul de faina peste compozitia de oua si cu ajutorul unui tel se amesteca pana cand se incorporeaza complet, 
-se tapeteaza o forma rotunda de tort cu diametrul de 25cm si apoi se toarna compozitia in aceasta, 
-se coace in cuptorul preincalzit la 180 grade timp de 30 minute, 
-dupa ce s-a copt se scoate din cuptor si se lasa sa se raceasca bine, dupa care se taie in doua obtinand doua blaturi de tort. 
Blat de tort de cacao reteta,

Mod de preparare blat alb cu nuca 
-albusurile se pun intr-un castron cu putina sare dupa care se mixeaza bine pana cand acestea nu mai cad din castron, 
-se adauga zaharul si se continua mixarea pana cand acesta s-a topit si s-a obtinut o bezea tare si lucioasa, 
-se adauga in bezea treptat faina si nucile maruntite si se amesteca usor, 
-se tapeteaza iar forma de tort cu foaie de copt si se asaza compozitia, 
-se coace in cuptorul preincalzit la 180 grade timp de 25 minute, 
-cand este gata se scoate din cuptor si se lasa sa se raceasca bine apoi se taie pe jumatate rezultand doua foi de tort. 
Blat de tort alb reteta,

Blat de tort cu nuca reteta,

Mod de preparare crema de galbenusuri cu unt  
-galbenusurile se pun intr-un castron impreuna cu sarea si zaharul dupa care se mixeaza impreuna pana cand zaharul s-a topit complet, 
-se pune crema de galbenusuri pe foc la bain marie si se lasa cateva minute amestecand continuu doar cat sa se gateasca ouale fara sa se taie,  
-dupa ce acestea sunt gatite se iau de pe foc si se lasa sa se raceasca, 
-intre timp untul la temperatura camerei taiat cubulete se mixeaza pana se obtine o crema, 
-peste crema de unt se adauga crema de galbenusuri si se mixeaza pana cand se omogenizeaza. 

Mod de preparare crema de budinca de vanilie 
-intr-o craticioara se pune laptele, zaharul, zaharul vanilat si praful de budinca dupa care se amesteca bine cu un tel, 
-se pune compozitia pe foc sa fiarba timp de 1-2 minute la foc mic pana cand se ingroasa bine, 
-cand s-a ingrosat se ia de pe foc si se lasa sa se raceasca, 
-pentru prepararea budincii nu se respecta instructiunile de pe ambalaj, se adauga mai putin lapte pentru o budinca mai tare, eu in loc de 500ml lapte am pus 400ml lapte. 

Cand ambele creme sunt gata si sunt racite se amesteca intre ele si se imparte in trei cantitati egale. Acum se prepara optional putin sirop pentru insiropat blatul, eu am folosit cateva linguri de sirop de ananas dintr-o conserva de ananas, dar nu este obligatoriu. 

Mod de preparare glazura de ciocolata 
-ciocolata se rupe bucatele si se pune intr-un castronel impreuna cu laptele si untul,
-se pune pe foc la bain-marie si se amesteca pe foc un minut pana cand se topeste ciocolata si se omogenizeaza compozitia. 

Mod de asamblare tort cu nuca si cacao si crema de vanilie 
-se ia platoul in care vom servi tortul si se asaza un inel detasabil, 
-se ia o felie de blat negru si se asaza in el, 
-se insiropeaza foarte putin cu 3-4 linguri de sirop, 
-se unge deasupra cu o parte din crema, 
-se pune deasupra o felie de blat alb care se insiropeaza si ea, 
-se unge deasupra cu o parte din crema, 
-se asaza deasupra o felie de blat negru care se insiropeaza si ea, 
-se unge deasupra cu restul de crema, 
-se asaza deasupra ultima felie de blat alb care se insiropeaza, 
-se toarna deasupra glazura de ciocolata calduta pe toata suprafata feliei de blat, 
-se pastreaza la rece cateva ore bune sau pana a doua zi cand se poate portiona si servi, 
-se poate orna deasupra cu frisca sau cu ce ne place dar este ok si asa. 
Tort cu blat de nuca si cacao si crema de vanilie reteta,

Tort cu blat de nuca, un tort minunat in trei culori delicios, elegant si aspectos cu blat pufos de cacao dar si unul crocant cu nuci si o crema fina si delicata de vanilie, un adevarat tort aniversar. Tort cu nuca si crema de vanilie pentru ocazii speciale, aniversari care se face cu multa dragoste pentru cei dragi si este foarte apreciat. Alte retete de torturi, prajituri si deserturi si aici
Pofta Buna! 
Tort cu nuca si vanilie reteta,

Tort cu cacao si vanilie reteta,